Daca tot suntem in Bucovina si avem ceva timp tragem o fuga la Herghelia Lucina locul in care s-a produs calul autentic romanesc HUTULUL, un adevarat cal de munte conceput pentru samar si calarie in munti.
Ajungem seara tarziu la Herghelie unde ii gasim pe Ovidiu si Mihalela care ne primesc la ei in cabanuta; inainte de culcare Ovidiu ne face o scurta vizita pe la grajdurile de armasari de prasila (grozave exemplare) si pe la prospetii nascuti - manzucii nou veniti pe lume si dupa o bere ne bagam la culcare.


ma scol de dimineata in jur de 6 nerabdator sa incalec, peisajul arata ca in Al 13 -lea razboinic - inainte de atacul inamicilor ,



aici am dormit,


asist la scoaterea cailor din padocuri si manarea lor catre pasuni


Hutulul nu este un cal spectaculos ca infatisare, mai mici de statura si robusti acesti cai sunt neobositi in munti,


doua iepe care au ceva de impartit se pun spate in spate si isi cara reciproc picioare, noroc ca nu sunt potcovite, altfel ar fi rezultat rani f. urate


ca si oamenii unii cai sunt mai linistiti si prefera solitudinea in locul socializarii excesive,


dupa mai bine de jumatate de ora si cu ajutorul ingrijitorului iapa isi recupereaza manzul care nu mai reusea sa iasa din tarc,


isi face aparitia afara si Dia somnoroasa,


echipati ca la rodeo pornim spre grajduri,


Mihaela este ghidul si instructorul nostru astazi,


un mic lacusor da un farmec aparte hergheliei,


in asteptarea iepelor,


intre doua ...


cele doua frumoase ce ne vor suporta in spate astazi,


un domn armasar ce i se alungise gatul (si nu numai :))) dupa iepele de langa,


Dia suie a doua oara in viata pe un cal, prima data cu o saptamana in urma la Hipodromul din Ploiesti a facut inaugurarea pe trapasul Sergiu, acum se imprieteneste cu o frumoasa si blanda roiaba Cal de Bucovina - o rasa putin mai masiva decat Hutulul,


si plecam la drum,


Dia isi revine din emotii si creaza o relatie foarte buna cu iapa ei,


iapa mea este o Hutula autentica care isi poarta cu mare maiestrie picioarele pe poteca de munte,


suntem insotiti si de o mica gasca de catei de la Herghelie,


intram rapid in ritm si mergem mai mult la trap, Mihaela se gandeste sa ne bage si la galop dar ii sugerez ca poate e cam mult pentru noi :)))


senzatia de intoarcere la origini este totala


cat vedem cu ochii sunt Obcinile Bucovinei si herghelia se intinde pe sute de hectare,


cand si cand o lasam mai moale nu pentru ca ar fi obositi caii (erau parca scosi din cutie permanent) ci pentru ca mai trebuia sa ne relaxam si noi putin,


avem parte si de o vreme superba,


m-am decis cand o sa am posibilitatea sa am un cal atunci Hutul o sa fie obligatoriu,


un scurt ragaz pentru caluti si pentru noi,


din nou pe cai,


coboram pe drumul Tatarilor si cum iapa mea este nepotcovita evit sa merg cu ea prin pietre, in schimb roaiba lui Dia are potcoave dar la vale isi taraste putin picioarele din spate, semn al diferentei de rasa intre Calul de Bucovina si Hutul,


bagam caii la grajduri pentru odihna lor dar si a noastra vreo doua ore,


te sinti aproape de sursa vietii in locuri ca acestea,


incalec doar de poza pe un armasar care chiar si la 20 de ani cati are pune probleme ingrijitorilor,


dupa pauza ne luam caii iar in primire si pornim la drum de data asta singuri, doar eu, Dia si iepele noastre,


deja ne simtim la un alt nivel :)))


fetele mele au mare grija una de alta,


mergem hai-hui pe unde vrem tinant cont sa nu mergem spre varful Lucina unde sunt armasarii,


cand la pas cand la trap,


cate un mic popas este binevenit,


cele 2 fete,


Dia isi incurajeaza permanent partenera,


am vrea sa ramanem aici definitiv !!!


in codrul verde...


la tura asta fac doar eu poze, Dia nu se simte foarte confortabil cu o singura mana pe darlogi,


am mers mai mult de data asta si roaiba lui Dia simte nevoia de inca o pauza,


viata printre urechile calului,


sunt oameni care vad asa ceva doar in wallpaper-ul din windows , este optiunea lor...


ne indreptam spre grajduri,


cerul si pamantul ne vor chema mereu,


gata, le-am parcat,


spre seara se lasa cu foc de tabara...

Mihai,